Forum Administrator
Joined: 01 Jan 1970
Posts: 76
|
Răspunsul emoțional la boală și moarte
Întotdeauna omul își imaginează moartea ca și cum ar fi ceva ce se întâmplă altora. În momentul în care descoperă că și el poate fi confruntat cu o astfel de experiență limită își descoperă propria vulnerabilitate. Fiecare dintre cei confruntați cu boala și moartea reacționează într-un mod unic, dată fiind unicitatea persoanei. Cu toate acestea, cercetările efectuate asupra modului cum reacționeză oamenii în fața diagnosticului de cancer, cum acceptă și se resemnează sau refuză ideea și luptă împotriva bolii, au permis sistematizarea unor stadii ale reacțiilor emoționale. Deja celebrul studiu al lui Kubler-Ross (1993) a identificat un proces psihologic complex, ce include cinci stadii de răspuns la boală. Stadiile nu sunt rigide, fiecare persoană putând să reacționeze într-un mod particular, în funcție de vârstă, educație, convingeri religioase, cultură. Cunoașterea stadiilor și identificarea lor la pacient poate ajuta medicul, psihologul, familia să se orienteze în asistența bolnavului. În faza investigațiilor, persoana este dominată de nesiguranță și anxietate pentru un diagnostic negativ, dar în același timp și de speranța infirmării suspiciunilor. În situația în care alarma s-a dovedit a fi falsă anxietatea dispare odată cu trăirea sentimentului de ușurare. Dacă suspiciunile se confirmă, confruntarea cu diagnosticul și șocul aflării adevărului este atât de intens, încât pacientul nu poate accepta cognitiv și emoțional faptul. Negarea este de obicei prima reacție în cadrul procesului descris de Kubler-Ross. La unii pacienții negarea are un efect pozitiv, de tampon în fața știrii traumatice când într-un minut se spulberă toate certitudinile și planurile de viitor oferindu-le posibilitatea de a se reculege și de a-și aduna resursele pentru mobilizarea ulterioară. Această evitare este bună atât timp cât este doar o formă de adaptare temporară la situația traumatică. Dacă ea persistă poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentului și implicațiilor bolii, putând avea astfel efect letal. La alți pacienți negarea poate direcționa spre solicitarea de noi investigații, de schimbarea medicului, clinicii și laboratoarelor în speranța unui alt diagnostic; această atitudine poate tergiversa instituirea tratamentului adecvat și deci va fi în defavoarea unei evoluții favorabile.
Când faza de negare nu mai poate fi menținută, aceasta va fi înlocuită cu furia și revolta. "De ce eu ?" este cea mai frecventă întrebare în acest al doilea stadiu al reactivității. Boala este percepută ca o pedeapsă nedreaptă și nemeritată. Furia, supărarea și resentimentele sunt aruncate cu putere pretutindeni, împotriva destinului, familiei, personalului medical. În această fază pacientul poate să își piardă credința în Dumnezeu. Revolta față de un destin nedrept poate determina un comportament non-compliant la tratament și la indicațiile medicale cu privirire la renunțarea unor comportamente de risc (pacientul continuă să fumeze sau să consume cantități exagerate de alcool). Ceea ce poate fi interpretat de către personalul medical ca atitudine arogantă, de pacient dificil, sau inconștientă nu este altceva decât o modalitate de ajustare la boală.
Când pacientul observă că prin furie și revoltă nu poate obține înapoi sănătatea, negocierea, învoiala, devin reacțiile tipice în cel de-al treilea stadiu de adaptare la boală. Asemeni copilului care promite un comportament bun pentru a obține o favoare și bolnavul speră astfel amânarea deznodământului nefericit. Acest stadiu poate fi gândit doar, uneori chiar inconștient sau poate fi exprimat explicit. Donațiile de bani către biserică sau săraci, de organe proprii în folosul științei, acte de caritate sunt forme de tocmeală cu destinul. Negocierea poate lua forma luptei împotriva bolii. Pacientul își mobilizează resursele pentru a face față bolii, pentru a depăși efectele adverse ale tratamentului, caută tratamente alternative, este cooperant și plin de speranță în recuperare. Din punct de vedere psihologic aceasta este faza cea mai potrivită pentru a încuraja optimismul, gândirea pozitivă, încrederea în vindecare și negarea gravității bolii. Dacă negarea ca mecanism defensiv poate fi fatală în faza de acceptare a diagnosticului și tratamentului, ea s-a dovedit un predictor favorabil al supraviețuirii dacă intră în funcție în faza de negociere și luptă. Pentru mulți bolnavi de cancer, la care boala a fost depistată într-un stadiu timpuriu, reacțiile emoționale se opresc la această fază datorită vindecării.
Dacă boala are o evoluție negativă, dacă internările repetate și intervenții chirurgicale nu duc la nici un rezultat, dacă pacientul se percepe pe sine ca o povară pentru familie apare depresia. Boala și suferința nu mai pot fi negate. Resursele de a face față și de a lupta s-au epuizat, sentimentele de neputință și de lipsă de speranțe duc la depresie. Depresia poate fi cauzată și de durerea de ai părăsi pe cei dragi, de neliniștea sau vinovăția de a fi lăsat lucrurile neterminate sau nerezolvate. Durerea fizică ce poate însoți evoluția bolii augmentează depresia. Uneori speranța poate persista și în acestă fază a bolii, speranța că un tratament miraculos se va inventa, că va exista mai puțină durere, că corpul nu va fi mutilat prin operații chirurgicale radicale, că sfîrșitul va fi fără suferință.
În faza terminală intervine acceptarea emoțională și cognitivă a bolii și al sfârșitului. Oboseala fizică și psihică determină atitudinea de resemnare și abandonare a luptei. Lipsa totală a oricărei speranțe este un indiciu că pacientul este pregătit pentru moarte. Anxietatea față de necunoscut poate să acompanieze acceptarea finalului. Alteori, pacientul poate dori și solicita explicit grăbirea morții, care este percepută ca o eliberare. Comunicarea devine în această fază preponderent nonverbală. Totuși nu trebuie să se uite că pacientul muribund are aceleași nevoi fundamental umane ca oricare altă persoană, nevoia de afecțiune, de înțelegere, de a fi acceptat, de demnitate. Pacientul nu are nevoie de compasiune, de îmbărbătări și de sfaturi ci de a se simți tratat ca o persoană, de a fi ajutat să găsească sensul vieții avute, semnele imortalității și de a muri demn. Caracteristicile acestei ultime faze au ridicat medicilor și juriștilor problemele etice ale eutanasiei, act legalizat în unele state ale lumi și pedepsit penal în altele. Nu intră în obiectivele acestui articol prezentarea controverselor legate de eutanasie, dar conceptul nu poate continua să rămână tabu.
Cunoașterea fazelor de reacție psihologică la boala cu prognostic infaust ghidează oncologul terapeut și personalul mediu în adoptarea unor atitudini adecvate stadiului de reactivitate. A nu ține cont de fazele descrise dar și de particularitățile individuale de răspuns înseamnă negarea corelatelor psihosociale ale bolii ce are repercursiuni negative asupra relației medic-pacient.
Asistența psihologică trebuie să fie la îndemâna pacienților sub cele mai diverse forme: grupuri de suport care să încurajezeze exprimarea emoțională, tehnici cognitive care să modifice percepția bolii, a tratamentelor, a riscului operator, a imaginii corporale, tehnici comportamentale și de imagerie dirijată care să reducă efectele secundare adverse ale tratamentului, tehnici de relaxare, de hipnoză, și de control al durerii pentru diminuarea reactivității emoționale și a durerii fizice, consilierea stilului de viață sănătos și a reinserției familiale și socio-profesionale, pregătirea pentru moarte. Asistența medicală și psihologică a copilului bolnav de cancer ridică și mai multe probleme, cu particularitățile specifice vârstei. Nu trebuie omisă nici familia pacientului care poate beneficia de consilierea de doliu pentru a diminua efectele devastante ale pierderii unui membru din familie. Asistarea familiei în recția de doliu va urma pașii redați în tabelul urmator:
Fazele din reacția de doliu
1. sentiment de amorțire, de gol
2. sentiment de dor și tânjire după cel dispărut
3. sentiment de vinovăție
4. sentiment de resentiment față de cel dispărut
5. probleme în menținerea ritmului activităților profesionale, sociale și familiale versus capacitate de reinserare socială și de reinvestire într-o nouă relație.
Text preluat din cursul de Psihologia Sanatatii. Domeniul clinic al psihologiei sănătății, autor Prof. Univ. dr. Adriana BĂBAN, Cluj-Napoca |
_________________
Your Memories Forum administrator
E-mail: contact@yourmemories.ro |
|
